Argument

Intre timp

Am facut o pauza destul de mare. De la scris, mai mult decat de la desenat.

Am facut o pauza mare de la publicat si șeruit, mai exact. Ba chiar am avut si vacanta de la social media cam 5 zile. E putin, dar atat am rezistat.

Mi-am adus aminte de cum era in copilarie/adolescenta cand foloseam internetul ca sa caut informatii, muzica si filme. Era scoala de dupa scoala, cumva. Si ulterior, a aparut si Yahoo Messenger. Dar parca nu era atata psihoza internauta si nu trebuia sa fii online si disponibil mereu.

Dincolo de sevraj, care a fost socant de real, m-am simtit din nou om. Intreg, adica. Era ca si cum am control asupra vietii mele din nou. Si timp!! Doamne, cat timp ai cand nu il pierzi in fata unui paralelipiped dreptunghic meschin.

Si avand acest timp, am incercat sa si gandesc.
Pe principiul Ce ai de gand? cum ar zice un clasic in viata.

Ciudat este ca am deschis acest blog - si inainte de el, contul de Instagram - de bunavoie. Nu m-a obligat nimeni. Si a trebuit oricum sa trec printr-o frica paralizanta de a fi vizibila oricand, cu ceva foarte personal.

Nici macar in facultate nu imi placea sa vada multa lume ce fac, in timp ce fac etc. dar in contextul respectiv eram constant printre niste alti-multi oameni. N-aveam de ales si oricum nu-mi placea mai nimic in perioada aia.

Desenatul era ceva personal, care imi calma sistemul nervos. Si cum oamenii din jur ma stresau, se cam bateau cap in cap lucrurile. Trebuia sa existe o separare a puterilor in stat.

Eh, dar cumva am ajuns in anul de gratie 2020, cand s-a stat prea mult in casa si de 2 ori mai mult la laptop. Si m-am apucat sa invat Photoshop si Illustrator si eram obsedata ca in copilarie sa desenez si sa invat cat mai mult si cat mai repede.

Asa a luat nastere sometimesidewdle.
Voiam sa vad daca mai exista oameni cu interese comune. Si deasemenea si daca am loc pe internet sa fac arta. Un test, o curiozitate.

Doar ca lucrurile s-au poluat intre timp.

Am ajuns la 200 de followeri pe Instagram, ceea ce in lumea digitala e nimic, dar pentru mine e enorm. Ca sa nu mai zic ca ma gandesc ce ar inseamna sa fiu intr-o incapere cu 200 de oameni… :| Nici nu inteleg exact pentru ce ma urmaresc oamenii aia. Multi ma cunosc in viata reala, altii tangential, iar altii habar n-am ce istoric de cautari au, de au ajuns la mine-n prag.

Dar faza e ca cifrele sunt irelevante. Chiar nu conteaza, daca real oamenii nu apreciaza si nu rezoneaza cu… mine si ale mele.. n-are nicio valoare.

Am lasat aplicatia asta sa-mi intre in cap. Nu in sensul ca m-am apucat sa desenez anime-uri si alte alea ca sa fiu trendy, ca oricum fac ce arta vreau. Dar mi-am pierdut concentrarea, tinta. Am incetat sa mai explorez si sa ma preocup de lucruri care imi ating sufletul si mintea.

I was always the one rooting for the underdog, while identifying myself as one.

Ceea ce inseamna ca n-am fost niciodata populara, nici n-am incercat si nici preferintele si afinitatile mele nu sunt (prea) populare. Nu e o lauda, e doar un adevar.

Am fost mereu un suflet batran, cum se zice. Si din felul meu de a fi, ajutat si de tipul crestere primit acasa.

Pe vechi, adica. Imi plac multe chestii pe vechi. Printre cele mai prejudiciate in ultimii ani - frumusetea - care este stampilata ca fiind plictisitoare si passé, dar care- ce sa vezi? - este o cautare perpetua in viata oricarui om. E o nevoie.

Normal ca de aici incepe discutia interminabila despre ce e frumos si cum gusturile nu se discuta. Dar se educa. :) Unele lucruri pot fi obiectiv frumoase: rasaritul, apusul, iubirea unei mame, Capela Sixtina.

Astfel, concluzia mea este:

Daca tot nu sunt populara si nu caut sa devin, de ce sa nu merg full-blast in directia care ma face pe mine sa ma simt in largul meu?

Ca tot aceleasi like-uri (nu) primesc. Nici macar nu e vorba de like per se. Nu inteleg cum poti sa urmaresti pe cineva in online doar ca sa vezi ce face, adica sa iei in serios termenul “urmaritor” fara sa interactionez cu persoana vreodata. Nu mai zic de extrema aia smechera in care urmaresti pe cineva pe care nu suporti… Absolut hilar.

Cred ca iau eu lucrurile prea in serios, adica e legea junglei pe internet si eu ma astept ca lumea sa citeasca un articol intreg despre dramoletele mele interioare? Cu care sa si rezoneze? Pfff

Dar, am nadejde ca se va face curat usor-usor.

In final, las o piesa in ton cu ce am scris. Dedicatie pentru retelele sociale: aparent te ajuta sa ajungi la oameni, dar iti mananca energie, creier si suflet, in final.

Multumesc pentru rabdare si atentie. Sper sa va fie numai bine pe online, dar mai ales pe offline.

P.S.- Nu, nici nu meditez.